Primul așezământ social a fost înființat în anul 1884 de către Samuel Barnett, un reverend al unei comunități sărace din estul Londrei, împreună cu soția sa, Henrietta Barnett. Într-un cartier suburban defavorizat, unde jumătate din populație trăia din ajutoare și mila semenilor, cuplul a închiriat o clădire cu scopul de a crea un centru educațional pentru studenți interesați de problematicile sociale și dornici să contribuie la ameliorarea condițiilor de trai din zonă. Planul lor a atras interesul studenților de la universitățile Cambridge și Oxford, care au acceptat provocarea de a lua parte la un experiment social. Acesta presupunea coexistența reprezentanților din diverse clase sociale și niveluri de cultură în același mediu, pentru a facilita interacțiunea directă.
Pentru Barnett, oferirea de bani săracilor de către cei înstăriți nu reprezenta o soluție, considerând că astfel se perpetuează dependența acestora. El susținea, în schimb, că educația și oportunitățile de învățare ar trebui să fie principalele instrumente pentru a-i ajuta pe oameni să își organizeze propria viață. Ideea sa centrală era că relațiile interumane între clasele sociale mai înalte și cele defavorizate puteau stimula stima de sine a celor săraci, conducând astfel la îmbunătățirea stilului lor de viață.
Astfel a luat naștere Toynbee Hall, un așezământ social creat cu sprijinul unor studenți entuziaști, dornici să înțeleagă mai bine realitățile vieții cotidiene a celor săraci. Aceștia s-au implicat voluntar în strângerea fondurilor necesare pentru realizarea proiectului. Așezământul devenise un loc care le permitea atât studenților, cât și membrilor comunității să exploreze mecanismele sociale din perspectiva celor defavorizați și să învețe despre strategiile lor de supraviețuire.
Barnett a definit ideea sa despre ajutorul destinat celor nevoiași ca fiind o protecție „activă” bazată pe reciprocitate, susținând că solidaritatea și cooperarea ar trebui să înlocuiască mila și filantropia. Pa